ACS Pantheon Constanța se delimitează de declarațiile făcute de președintele FR Judo în „retrospectiva“ anului 2023

Într-o perioadă în care cu toții ar trebui să privim cu optimism și încredere spre viitor, să ne facem autocritica și să identificăm într-un mod realist plusurile și minusurile acumulate în decursul anului care stă să se termine, judo-ul din România este încă o dată pus într-o lumină proastă chiar de către cel care ar trebui să îi conducă destinele în direcția bună.

Noi, colectivul Asociației Club Sportiv Pantheon Constanța, formațiune afiliată la Federația Română de Judo, am primit cu surprindere „retrospectiva“ pe care președintele ales al FR Judo a făcut-o la mijlocul acestei săptămâni, referindu-se în special la calitatea judo-ului din România.

Pe lângă trimiterile complet deplasate la adresa câtorva dintre sportivii care au excelat în disciplinele lor și au reprezentat cu mândrie tricolorul în afara granițelor, punctul de vedere al președintelui vremelnic al FR Judo este în totală contradicție cu realitatea în care își desfășoară activitatea cele mai multe structuri din judo-ul din România.

Mai mult decât atât, în calitatea sa de președinte ales, el este cel care are obligația de a se asigura că activitatea membrilor pe care îi reprezintă la nivel național și internațional se desfășoară în condiții de performanță și că are capacitatea de a găsi soluții la problemele pe care aceștia le reclamă sau pe care chiar el le identifică.

De asemenea, așa cum are grijă să își asume performanțele sportivilor români la finalul competițiilor internaționale, conducătorul FR Judo are obligația, cel puțin morală, de a-și asuma și lipsa acestora.

În schimb, contrar valorilor judo-ului, „retrospectiva“ președintelui FR Judo cuprinde doar scuze și acuze, inclusiv la adresa unor persoane care nu au nici o legătură cu activitatea forului pe care acesta cu onor și demnitate ar trebui să îl reprezinte.

Împotriva oricărei logici, printre cei invocați de acesta se numără și Marius Vizer, singurul român care a ajuns prin muncă, implicare și dăruire în fruntea unei federații sportive internaționale. Considerăm lipsită de logică această acuzație în condițiile în care contribuția lui Marius Vizer în dezvoltarea judo-ului la nivel mondial este recunoscută și apreciată pe întreg mapamondul.

De asemenea, nu trebuie uitată nici susținerea și sprijinul necondiționat în momente de dificultate pe care le-a acordat sportivilor, antrenorilor și întregii familii a judo-ului românesc. În final, atât noi, reprezentanții ACS Pantheon Constanța, cât și ceilalți judoka din România care nu se regăsesc în retrospectiva președintelui FR Judo, vrem să îi aducem aminte acestuia cele opt valori ale judo-ului: curaj, respect, modestie, prietenie, onoare, onestitate, autocontrol și curtoazie.

Share on facebook
Share

Citește mai multe articole

Mai multe evenimente