Ziua în care flacăra olimpică a fost aprinsă la Paris, marcând astfel cele 100 de zile rămase până la startul întrecerii, a adus o veste bună pentru judo-ul din România.
În lipsa unui sportiv care să reprezinte tricolorul la această competiție la Olimpiada din 2024, România se poate mândri că va fi reprezentată de un arbitru la această disciplină.
Ieșeanca Ioana Babiuc a fost aleasă printre arbitrii care vor juriza la Jocurile Olimpice de la Paris la întrecerile de judo.
Pentru Ioana Babiuc, Olimpiada de la Paris din acest an va fi a doua din carieră, după Londra 2012, arbitra ieșeană având în palmares și o ediție de Jocuri Paralimpice, Tokyo 2021. La Londra a arbitrat o finală, iar acum speră să conducă două, acesta fiind și obiectivul setat de acasă, cu 100 de zile înainte de startul Jocurilor Olimpice, potrivit unui interviu acordat pentru radiohit.ro.
„Este a doua Olimpiadă din carieră, după Londra 2012. Îmi doresc două finale la Paris și nu cred că ar fi imposibil de realizat. Dar depinde de mine, de cum îmi fac pregătirea, de cum voi reacționa acolo. Ține de mine, de sportivii pe care îi arbitrez și atunci trebuie să fiu focusată acolo pentru a face o treabă excelentă. Mental trebuie să fiu numărul 1. Nu mai vreau să fiu numărul 5. De pe locul 1 mai poți coborî pe 3, dacă nu e să fii cel mai bun. Dar dacă îmi doresc să fiu pe 5 pot să cobor pe 7-8, ceea ce nu este pentru mine. Lucrăm în continuare, nu trebuie să ne relaxăm”, a continuat Ioana Babiuc, care a primit cu o emoție mai puternică nominalizarea de la Paris, decât cea din urmă cu 12 ani, la Londra: ”Am primit confirmarea chiar în ziua în care a fost aprinsă Flacăra Olimpică și da, e o zi memorabilă pentru mine. Aceste momente rămân pentru totdeauna. Cred că acum a fost mai puternică emoția decât în 2012. La Londra nu cred că am fost pregătită, nu eram atât de matură în arbitraj. Cred că am fost norocoasă, acum am conștientizat fiecare competiție, efortul depus, au trecut și anii. Cu cât ne maturizăm căutăm să fim mai serioși în tot ceea ce facem. A fost un obiectiv propus și îndeplinit. Dacă vor fi și două finale olimpice, ce poți să ceri mai mult de atât“, a declarat Ioana Babiuc.
Ioana Babiuc a început să arbitreze în 1996, din 2001 este arbitru continental, iar în 2008 a devenit ecuson internațional. Din 2009 este în topul european și mondial, având trei distincții pentru cea mai bună arbitră – în 2011, 2012 și 2023.
În 2023, arbitra ieșeană s-a clasat pe un onorant loc 3 în Europa, dar la egalitate de puncte cu francezul Mathieu Bataille și spaniolul Raul Camacho, fiind însă cea mai bună din lume la feminin.






