Evoluție de excepție pentru toți cei trei sportivi care au reprezentat astăzi pe ACS Pantheon Constanța la Campionatele Naționale de Judo dedicate veteranilor.
Două medalii de aur și una de bronz au obținut judoka de la malul Mării Negre în întrecerile disputate în sala „Radu Voina“ din Sighișoara.
Performerii clubului nostru au fost sensei George Lozovanu și Ionuț Mocanu, care au terminat concursul pe prima treaptă a podiumului și au câștigat astfel medalia de aur la categoria 100 kg, la categoriile de vârstă M5, respectiv M4.
Medalia de bronz a fost câștigată de Marian Roca la categoria 81 de kilograme și M5 la categoria de vârstă.
Emoțiile pentru sportivii ACS Pantheon Constanța vor continua duminică, atunci când cei mai mici judoka se vor întrece în cadrul „Kids Judo Cup“.










