ACS Pantheon a reușit o nouă performanță de excepție pentru judo-ul constănțean, care întărește convingerea că la malul Mării Negre începe să se dezvolte un adevărat pol de interes în judo.
La doar trei săptămâni după ce a cucerit titlul la Campionatulele Naționale de judo pe echipe U18, sportivii ACS Pantheon au reușit să cucerească și medaliile de bronz în Campionatul Național de judo pe echipe dedicat seniorilor.
Chiar dacă au avut în față sportivi de la cluburi cu tradiție în România și cu o experiență competițională mult superioară, judoka pregătiți de antrenorii Luca Radu, Gheorghe Lozovanu și Iulian Surlă au echilibrat pe tatami raportul de forțe.
Astfel, în cele patru partide disputate, constănțenii au învins cu același scor, 3-2, pe CSM Focșani și CS Rapid București. În schimb, ei au trebuit să se recunoască învinși în disputele cu Dinamo București și CSM Slatina.
„Pe lângă prestația foarte bună a sportivilor noștri trebuie să subliniem faptul că am avut cea mai tânără echipă din competiție și totuși am reușit să urcăm pe podium la final. La nivelul întregului club, de la conducători, la staff și antrenori, cu toții avem mare încredere în sportivii noștri care au demonstrat și de această dată cât de implicați în tot procesul de pregătire. Acest lucru ne dă siguranța că într-un viitor apropiat lucrurile o sa arate foarte bine la Constanța.“ – Iulian Surlă, antrenor ACS Pantheon Constanța
„Felicit judoka și întreaga echipă pentru efortul depus, pentru implicare și, desigur, pentru medalia de bronz câștigată.“ – prof. George Teșeleanu, președinte ACS Pantheon Constanța
Componența ACS Pantheon Constanța la Campionatul Național de judo pe echipe:
Robert Iamandi – 66 kg.
Alin Preda – 73 kg
Laurențiu David Gliga – 81 kg
Victor Sandu – 81 kg
David David – 90 kg
Andrei Cristian Ene
Vlad Topală – +90 kg
Matei Plosceanu – +90 kg
Antrenori: Radu Florin Luca, Gheoghe Lozovanu și Iulian Surlă.
Ediția din acest an a Campionatului Național de judo pe echipei pentru seniori și veterani a avut loc în comuna Golești din județul Focșani.






